Curs de escaladă în Costa Blanca
Hai cu noi la mare, în sudul însorit al Spaniei! Vom petrece o săptămână de escaladă în Costa Blanca, una dintre cele mai spectaculoase zone de cățărat din Europa, cu stânci portocalii, faleze cu vedere la mare și soare din plin!
Vom cățăra timp de 5 zile, într-un ritm relaxat: două zile la stâncă urmate de o zi de pauză pentru odihnă, mare și soare. Ne vom concentra pe progresul tău: lucrăm la partea mentală, fizică și tehnică, pentru ca tu să devii un cățărător mai bun, pas cu pas!
Pe lângă escaladă, vom savura atmosfera spaniolă în adevăratul sens al cuvântului: apusuri la mare, o masă bună după o zi la stâncă, râsete și povești alături de oameni faini care împărtășesc aceeași pasiune.
Fie că vii singur sau cu prietenii, te așteaptă o experiență completă – aventură, relaxare și motivație pentru sezonul de cățărat ce urmează!
Perioada : 14-22 Martie 2026
Nivel : începător și intermediar
Grup restrâns: maxim 14 persoane
5 zile de escalada – alegem pentru voi cele mai faine faleze!
Tarif 600 € – avans de înscriere 200 €.
Servicii incluse în preț :
✔️5 zile de escaladă cu 2 instructori autorizați de Federația Romana de Alpinism și Escalada.
✔️Echipamentul general (sfori, bucle, carabiniere)
✔️Instruirea fiecărui participant în funcție de nivelul său și desigur distracția la cățărat!
Nu este inclus în preț:
- Transportul.
- Cazarea in Denia, Costa Blanca.
- Mesele.
- Echipamentul individual (hamul, casca, espadrilele personale și sistemul de filat). În cazul în care nu dețineți echipamentul personal, vi-l putem închiria pentru 30 RON pe articol/zi.
Tabăra este organizată de Valentina și Doru, instructori de escaladă și fondatori ABC Climbing. Află mai multe despre noi aici:
Valentina : https://www.abcclimbing.ro/despre-noi/valentina/
Doru : https://www.abcclimbing.ro/despre-noi/doru/
PROGRAMUL TABEREI DE ESCALADĂ:
- În zilele de cățărat, la ora 09:00 plecăm spre faleză. Urmează approach-ul pe potecă și începem cățăratul efectiv în jur de 09:30/10:00
- Cățărăm până la ora 15:00, apoi începem dezechiparea traseelor (care durează aprox. 30 min) și coborârea pe potecă înapoi (aprox. 30 min).
- Zilnic vom cățăra între 4 și 6 trasee, cu lungimi între 15 și 40 de metri. Dificultatea traseelor va fi aleasă în funcție de nivelul participanților, astfel încât fiecare să se bucure de progres și de experiență pe stâncă!
- Începând cu ora 16:00, după-amiaza este liberă pentru relaxare.
Ce veți învăța :
- Technici pentru un cățărat mai eficient : back-step , drop-knee, high step, gaston, inside flag, outside flag, toe-hook, heel-hook, smearing.
- Cățărare manșa (cu asigurare de sus).
- Cățărare cap de coarda și tot ce implica aceasta, din punct de vedere tehnic și mental.
- Comunicarea corectă dintre filator și cel care se cațără.
- Recuperarea echipamentului din perete (dezechipatul traseului).
- Cum să filați corect cu dispozitivul preferat – manșa și cap de coarda.
- Cum vă alegeți echipamentul de cățărat potrivit.
- Cum să utilizați un topo de cățărat.
- Cum să vă construiți planul unui traseu (găsirea soluțiilor potrivite pentru voi din punct de vedere mental, fizic și tehnic)
- Cum vă gestionați gândurile și energia pe parcursul traseului.
Condiții de înscriere și anulare:
- Întrucât taberele noastre de escaladă sunt organizate pentru un număr restrâns de participanți (14 participanți maxim per tabără), este dificil să găsim un înlocuitor pe măsură ce data de plecare se apropie. Acesta este motivul pentru care politica noastră de anulare este strictă.
- Avansul de înscriere este de 200 €, nerambursabil în cazul în care nu mai puteți participa la eveniment.
Diferența de plată se achită cu cel târziu 3 săptămâni înainte de plecare. În cazul înscrierilor ce se fac cu mai puțin de 3 săptămâni înainte de plecare, trebuie achitată suma integral la rezervare. - În cazul în care plata s-a efectuat integral și anularea rezervării se face cu mai mult de 3 săptămâni înainte de începerea evenimentului, se va restitui suma achitată, mai puțin avansul de înscriere.
În cazul în care plata s-a efectuat integral și anularea rezervării se face cu mai puțin de 3 săptămâni înainte de începerea evenimentului, se va aplica o penalizare de 100% din suma achitată. - Prețurile pentru cursurile din afara țării sunt în euro, dar plata se face în lei, la cursul BNR din ziua plății + 2%. Această marjă acoperă fluctuațiile de curs valutar și comisioanele de schimb.
- Ne rezervăm dreptul de a selecta clienții pentru activitățile de escaladă, având în vedere natura solicitantă și riscurile implicate. Siguranța și calitatea cursurilor sunt prioritățile noastre, iar acest proces de selecție ne ajută să ne asigurăm că fiecare participant îndeplinește criteriile necesare pentru a se bucura de escaladă în condiții optime.
- Evenimentul se organizează pentru un număr minim de 4 persoane și maxim 14 persoane.
Pentru a iti rezerva un loc la eveniment, te rugăm să ne scrii un mesaj!

